Ceaiuri care ajută fertilitatea
Atunci când înaintezi în vârstă sau dezvolți diferite afecțiuni, sanșele de a rămâne însărcinată pe cale naturală scad destul de mult. Însă, pe lângă medicina alopată, care a descoperit în ultimii ani tot felul de proceduri și tratamente pentru a ajuta femeile să rămână însărcinate la aproape orice vârstă, există și câteva miracole ale naturii care pot ajuta în rezolvarea problemelor de fertilitate.
Plante care stimuleaza fertilitatea la femei
Agnus Castus, numit și fructul castitătii sau piperul călugarilor.
Agnus Castus este fructul unui arbust mediteranean, Vitex agnus-castus, denumit și copacul castității. Acesta acționează că un hormon regulator și ajută dacă aveți cicluri neregulate sau dacă nu ovulați din cauza unui dezechilibru hormonal. Agnus Castus este util și dacă sunteți predispusă la pierderea sarcinii înainte de a 12-a săptămâna de sarcină; de asemenea, ajută și la combaterea simptomele sindromului premenstrual (PMS) și ale menopauzei.
Atenție: Nu trebuie să luați Agnus Castus împreună cu medicamente ce conțin progesteron.
Chamaelirium luteum sau rădăcina de unicorn. Deși este folosită de secole că adjuvant în fertilitate, Chamaelirium luteum este o specie pe cale de dispariție, deci trebuie folosită numai dacă este absolut necesar. Ajută la reglarea funcției ovariene și susține endometrul (țesutul care căptușește uterul).
Atenție: Chamaelirium luteum nu trebuie folosită în timpul sarcinii.Trifolium pratense
Trifolium pratense – Trifoiul roșu. Trifoiul roșu este o plantă foarte răspândită cu inflorescente roz-strălucitor și este renumită pentru proprietățile sale de îmbunătățire a fertilității. Frunzele și inflorescentele sunt bogate în vitamine din complexul B, calciu și proteine și în plus, ajută și la detoxifierea sângelui.
Puteți bea până la patru căni de decoct (preparat din inflorescente uscate, nu proaspete), dar este nevoie de ceva timp că să-i vedeți efectele benefice, explică desprecopii.com.
Atenție: Trifoiul roșu are proprietăți de subțiere a sângelui, deci nu trebuie folosit după o operație sau de persoanele care au probleme de coagulare a sângelui.
Asparagus racemosus – Shatavari, asparagus sălbatic, sparanghel. Face parte din familia asparagusului și este folosit pentru tonifiere.
Asparagus racemosus are o afinitate față de uter, sistemul reproductiv și ciclurile naturale. Este o plantă medicinală blânda, cu efect răcoritor care ajută la vindecarea inflamatiilor și a uscăciunii din corp.
Ceaiuri care ajută la creșterea fertilității:
Ceaiul tradițional englezesc – ceaiul băut la micul dejun de britanici, este bogat în antioxidanți și crește fertilitatea atât la bărbați, cât și la femei. În cazul unei sarcini, cu toate acestea, trebuie să aveți grijă să nu consumați prea multă cofeină. În acest caz, puteți adăuga lapte, lămâie și miere pentru a reduce proprietățile antioxidante.
Ceai de ghimbir și lămâie – un ceai de ghimbir și lămâie este excelent, cu rol antiinflamator și energizant. Este recomandat în special femeilor care suferă de endometrioză sau probleme circulatorii. Ghimbirul luptă și împotriva digestiei și a balonării, mai ales în timpul sarcinii.
Ceai de Rooibos – Este o plantă din Africa de Sud și este renumită pentru calitățile sale antioxidante. Planta este bogată în vitamina C, esențială pentru îmbunătățirea calității spermei, nu conține cofeină și este alegerea ideală pentru cei care își doresc un copil. Acest ceai roșu consolidează sistemul imunitar și luptă împotriva bolilor de piele, cum ar fi psoriazisul și eczema.
Ceai de iasomie – Este incredibil de aromat și a fost folosit întotdeauna pentru proprietățile sale de vindecare. Este folosit ca un afrodiziac și ca un remediu natural pentru a stimula fertilitatea. Este bogat în antioxidanți, alină durerile gastro-intestinale și ajută la reducerea tensiunii arteriale.
Ceaiul verde – Principalele sale ingrediente sunt hipoxantina și polifenolii care stimulează fertilitatea. În plus, ceaiul verde poate combate stresul și îmbătrânirea pielii și întărește metabolismul, ajutând la pierderea de grăsimi.
Ceaiul de urzică – Ceaiul de urzică este grozav pentru femeile însărcinate și pentru cei care doresc să conceapă un copil. Acesta conține vitaminele A, C, D și K și este bogat în calciu, potasiu, fier și sulf. Poate fi aplicat și pe piele atunci când suferiți de uscăciune sau mâncărime.
Ceaiul de mentă – Este regenerant, revigorant și, de asemenea, relaxant. Stresul reduce fertilitatea, suficient pentru a opri ovulația pentru perioade scurte de timp. Acest produs este, prin urmare, ideal pentru femeile care încearcă să conceapă un copil. De asemenea, ajută la digestie, combate tusea, răceala și respirația urâtă.
Sursa foto: Pexels.com